Comoara care nu a interesat pe nimeni. Cum au stat ascunse „Treptele Romane”, mina de aur a dacilor și a romanilor

Galeria Treptele Romane din Hunedoara a fost renovată și Foișorul galeriei minei de aur de pe Valea Musariului a ajuns în administrarea Primăriei Brad, scrie adevărul.ro. Această clădire a ajuns punct turistic pe „Drumul Aurului”.

Circuitul presupune un traseu de 10 km, care pornește de la Muzeul Aurului din Brad, un muzeu unic în Europa, continuă pe valea Musariului, unde pot fi admirate Treptele Romane, urcă la Biserica 12 Apostoli din Ruda, coboară spre fosta mină Gura Barza și în final ajunge la Crișcior, unde turiștii pot merge cu mocănița tocmai până la gara din Brad.

„Clădirea Galeriei «Treptele Romane» de pe Drumul Aurului de la Brad a fost reparată. În vederea amenajării și vizitării în mod organizat și în condiții de siguranță a acestei galerii urmează să mai fie parcurse câteva etape. Într-o primă etapă a fost preluată clădirea și galeria de către administrația publică locală a municipiului Brad. Putem spune că prin această acțiune am reușit să salvăm o parte importantă din istoria de peste două mii de ani a acestor minunate locuri. Totodată, a fost verificată calitatea aerului din subteran, de către specialiștii INSEMEX Petroșani. Le mulțumesc autorităților din cadrul Ministerului Economiei care au răspuns solicitării noastre de preluare a acestei galerii de mină, monument istoric. Pentru relații privind posibilitatea vizitării acestei galerii, acestea vor fi aduse la cunoștință celor interesați în scurt timp, de către Primăria Brad”, a informat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.

Edilul îi sfătuiește pe turiști să nu vandalizeze construcția străveche. În zona Treptelor va fi amenajat un loc de picnic și galeria subterană va deveni obiectiv turistic.

Galeria de mină „12 Apostoli” și „Treptele romane” ale fostei Exploatări Miniere Brad. Situl arheologic „Treptele Romane” din secolele II-III (situat în extremitatea estică a satului) se găsește actualmente în stare de deteriorare (cod LMI HD-I-s-B-03162). Galeria „12 Apostoli” are o lungime de 180 m și a fost executată din daltă în epoca romană. La capătul galeriei se află „Treptele Romane”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...